Dexter

Ok Iulia, scriu chiar acum, m-a pocnit inspiratia, si oricum, nu pot sa imi las stalk..pardon, fanii sa astepte.
M-a pocnit inspiratia cand am vazut o poza cu Dexter pe desktop…irelevant ca poza mi-am descarcat-o ca sa fac misto de barba lui Ge…poza este asta:

In fine, nu multi din cei cu care ma conversez zilele astea stiu ca in liceu porecla mea era Dexter. Era mai ok decat Mares in generala asa ca nu m-a deranjat.
Eh, porecla se trage din prima luna de liceu, cand lumea a vazut in prima banca un baiat cuminte, cu parul dat pe spate, zambaret si mereu activ la ore. Inutil sa spun ca eu eram ala, iar intentia mea era sa vrajesc profesorii. A si functionat, am fost cel mai iubit elev din clasa:P
Si-au dat seama repede colegii ca nu sunt eu mare Dexter, dupa vreo 2 luni deja eram in ultima banca dar porecla a ramas:P
In fine, nu asta este motivul postului, motivul postului este ca am realizat ca de cativa ani a aparut un nou Dexter pe televi…pardon, torrentele noastre: Dexter Morgan, din serialul cu prima jumatate a numelui respectiv in titlu.
Dexter din desene e un geek cu experimente extraordinare care totusi nu reuseste sa demonstreze nimanui cat de deosebit e, iar Dexter 2 e un politist cu o pasiune: sa ii omoare pe cei care scapa de justitie.
Eh, si nu prea stiu care seman mai mult…ma rog, nu sunt nici geniu, nici criminal, dar personajele astea mi se par destul de opuse incat sa pot sa fac o scala gen:

Dexter (boy genius) |——–|———| Dexter (cold blooded killer)

Dar in fine,o sa vorbesc mai mult despre asta in urmatorul post, ca scriu posturi cam lungi, in loc sa scriu medii si dese, pentru a captiva publicul:P

Advertisements

We are secrets to each other

Mi-am luat discografia Rush. Imi place ce spune melodia asta:)

Entre Nous

We are secrets to each other
Each one’s life a novel
No-one else has read.
Even joined in bonds of love,
We’re linked to one another
By such slender threads.

We are planets to each other,
Drifting in our orbits
To a brief eclipse.
Each of us a world apart,
Alone and yet together,
Like two passing ships.

Chorus
Just between us,
I think it’s time for us to recognize
The differences we sometimes fear to show.
Just between us,
I think it’s time for us to realize
The spaces in between
Leave room for you and I to grow.

We are strangers to each other,
Full of sliding panels,
An illusion show.
Acting well-rehearsed routines
Or playing from the heart?
It’s hard for one to know.

Chorus

We are islands to each other,
Building hopeful bridges
On a troubled sea.
Some are burned or swept away,
Some we would not choose,
But we’re not always free.

Chorus

Giving up?

Sunt oare singurul caruia i se pare ca e mai usor sa traga de o chestie in loc sa renunte? Sau stai sa reformulez: sunt singurul care prefera sa traga de o chestie in loc sa ii dea drumul?

Cred ca in interiorul meu sunt doua chestii distincte pe care vreau sa le ating cu postul asta, dar in stilul caracteristic mine, nu o sa le numesc, ca deh, nu imi place sa scriu chestii intime pe blog:D

Stiu ca ma trag din taica-miu, om reticent la schimbari, fie ele schimbarea bateriei de la dus sau chestii mai importante care se pare ca nu mi le aduc aminte in momentul asta. Asta ma face si pe mine fooaaarte comod, si (unii ar spune) lenes. Nu ma intelegeti gresit, nu ma complac in starea asta, ma lupt cu ea zi de zi. Eh, dar uneori, cand ma apasa multe lucruri tind sa vreau sa ma pun in pozitia fetala(referinta ascunsa la denumirea blogului) si sa opresc timpul, sa opresc schimbarea, sa stau in loc. Nu cred ca e comoditate, nu stiu daca e frica…
Intr-un blocaj d-asta sunt eu anul asta, si ma gandesc ca daca stau nemiscat, trece, aidoma unui urs carpatin, polar sau panda, dupa preferinte.

Problema e ca se cam strang toate termenele in jurul meu, 26 aprilie e dupa colt: o data care credeam ca nu o sa mai vina niciodata…Parca au trecut 2 ani din ianuarie pana acu, si mai sunt 20 de ani pana in 2011.
E destul de personal ce am scris, nu are o legatura extraordinara cu primul paragraf, dar deh, m-am lasat purtat de ganduri, si am aberat nitel, cat sa adorm mai linistit in seara asta in minunatul pat pe care nu l-am infatat nici pana acum…promit ca nu  vede colt de cuvertura saptamana asta…doar sunt blocat…between a rock and a hard place perhaps…o scuza buna sa bag un video The Sisters of Mercy pe blog, sa ma caute si pe mine lumea pe google:))

Fara retardati la concerte(cum fu la Travka)

Ieri la Travka a fost fain dar m-a cam enervat publicul.
Tin sa incep cu o constatare trista: cand ii vedeam pe toti cum se impingeau, in mintea mea s-a infiripat imediat ideea ca trebuie sa scriu pe blog de asta. Nu ca trebuie sa ii bat, sau sa nu mai merg la concerte, ci sa scriu pe BLOG. Mi se pare cam trist, cam passive agressive si cam geekish.
In fine totusi o sa purced spre a va povesti cum fu aseara la Travka in Silver Church, din punctul de vedere al unui om care vrea sa asculte un concert fara sa fie ars cu tigara sau impins din toate directiile.
Era plin, foarte plin, astia nu mai concertasera din 2008. Se despartisera chiar – iar ieri au avut relansarea (in aceeasi formula).
Formatia a intarziat, ca majoritatea trupelor din Romania, aproape o ora. Eh, am zis ca nu e asa mare lucru, la o adica aveau si motive…coada inca era afara, pana la Eroilor, ora scrisa pe Last.FM era gresita(10 in loc de 9)…am acceptat pana si motivul dat de bulletproof…solistul (mai excentric din fire, cica) nu iese decat daca aude publicul cum ii cheama.
Au iesit, au inceput sa cante, lumea in extaz, coate in gura, pustani beti….aici ma opresc putin sa dezvolt:
Nu m-am simtit niciodata mai de acord cu legea de a nu da alcool minorilor. Pentru ca minorii vin la un concert de indie-alternative se imbata inainte sa inceapa spectacolul…si fac pogo…POGO…pe indie…WTF, si au tricou cu Pink Floyd. De ce??
Lasati emo-ii sa vina la mine, macar aia stau dracu’ locului si nu imi sar mie pe picioare(plus ca poate se mai imputineaza pan la sfarsitul spectacolului:-“)
Oricum, deja dupa a doua piesa imi faceam o lista cu piesele pe care nu vreau sa le cante pt ca nu o sa ies de acolo in viata:))
Travka a cantat fain rau… 25 de piese, cateva noi…mi-a placut. Mi-a mai placut ca erau fericiti, cantau cu placere si se pare ca nu au revenit in formatie doar pentru a mai castiga niste bani. (nu cred oricum ca o fac neaaparat pt bani)
Alexei, chitaristul e simpatic, in pauza toti erau in culise in afara de el care topaia pe scena, imi plac oamenii fericiti:P
Ah si cat dansa asta, o tipa de langa mine se intoarce la prietena ei si zice: “mega-tare” expresie care ma amuza intotdeauna. Apoi mai zice “e in mare fel concertul asta”…am inceput sa rad:)) Ce formule inventive de a descrie un concert…eu zic ca a fost fain:P foarte fain:P
Spre sfarsit au cantat melodii mai chill, s-au potolit si hoardele de teens din spatele meu, am si uitat de nervi…pana la final cand a plecat de pe scena si noi toti am inceput sa strigam “Bis!”- dar tare…rasuna toata sala…si dupa 10 minute de asteptare………incepe muzica din club…nu s-au mai intors…pacat, mai aveau cateva melodii foarte faine pe care nu le-au cantat.
In concluzie mi-a placut…dar mi-a reamintit de ce nu prea merg eu la concerte si meciuri…nu sunt atat de entuziasmat incat sa ma imping cu toata lumea pe acolo. Si e pacat ca in afara de muzica clasica si alde Cohen, mai imi plac si alte trupe…mai vioaie.
Ma intrebam daca pentru asta sunt locurile mai scumpe la concerte: sa scapi de gloata insetata de sange si sa urmaresti un concert in conditii mai linistite. Dar in Silver Church nu au bilete mai scumpe…meh, poate e problema mea ca nu sunt destul de entuziasmat de chestii…sper ca ma vindec pana la AC/DC:D
Am gasit un video simpatic:

Si in loc sa pun una din melodiile cantate aseara, o sa pun marea absenta, strigata de public pentru bis…am ramas cu buza umflata…e chiar faina

Ca un balon

Dupa un breinstorming de 2 minute cu mine insumi am gasit analogia perfecta: sunt un balon. Un balon umflat dar dezlegat la capat. Si desi iese aerul mereu, balonul nu se desumfla niciodata.
Acum sa explic ca m-am bagat si pe mine oarecum in ceata.
Ce vreau sa spun e ca eu nu pot sa imi impartasesc cele mai adanci, dar si superficiale dureri. Nu pot sa fac asta pe blog. Balonul este acea bariera care nu lasa aerul (gandurile mele) sa se imprastie in atmosfera. Decat printr-un loc: la gura balonului…pe acolo iese tot aerul…acolo sunt pozitionati de mine strategic prietenii apropiati. Ei trebuie sa suporte toate problemele mele.
Si imi pare rau de asta dar de fiecare data cand vreau sa ridic povara de pe ei, si vreau sa scriu ceva de “corazon” pe blog, ma lovesc de o intrebare: ce sens are? Ce sens are daca stie gicu sau ticu, doi insi care nu ma cunosc ca eu sufar sau ca sunt fericit.
Ma rog, asta cu fericitul e altceva. E mult mai usor sa scrii cand esti fericit. Cand esti fericit nu te gandesti: “Bai, sunt fericit, ce dracu sa fac? Ia sa scriu pe blog, poate imi spune cineva cum sa trec peste!” Nu, cand esti fericit te lauzi, nu cauti solutii.
Cand esti trist cam cauti solutii, sau mai bine zis, vrei sa vezi cum privesc altii problema ta…sau poate crezi ca devine o povara mai mica daca stie toata lumea. Si eu fac exact asta, dar ma limitez la cativa prieteni…
Scriu postul asta pentru ca cred ca e a 100 oara cand vreau sa scriu despre ce ma supara, si nu pot. Asa ca am zis sa scriu despre the next best thing…de ce nu pot sa scriu despre ce ma supara pe blog:))
Nu ma intelegeti gresit, ii pretuiesc pe cei care ma citesc din cand in cand (mai ales ala din Plano, Texas – nu stiu cine esti dar vreau sa te cunosc:))) dar nu vad niciun sens in a-mi impartasi problemele cu voi…
Poate si pentru ca pana apucati voi sa cititi imi trece si tot ce o sa reusiti sa faceti e sa imi aduceti aminte din nou…habar n-am.
Oana incearca sa fie Zen…eu sunt contra-zen anul asta…si cam atat de adanc o sa va las sa intrati in “sufletul” meu. Cel putin in postul asta, sunt faimos pentru schimbarile mele de opinie:))
ps. nu cred ca pot sa sparg balonul…si nu cred ca vreau