Archive for June, 2010

28
Jun
10

Smoooke on the water!

Toate multumirile se duc catre Catalin Georgescu, un adevarat artist, autor al acestei fotografii minunate!

Nu v-ati obisnuit deja? Titlul nu prea are legatura cu subiectul si este intotdeauna in engleza. That’s just how I roll!

Am realizat ca datorita unor kurci fete – trei la numar – imi tot amintesc ce am facut acum un an. Credeti-ma ca am stat cateva minute sa reformulez dar nu stiu cum. Asa ca voi detalia in paragraful urmator:

Acum un an, in jurul datei de 4 iunie am capatat acces intr-unaUNUL (ok, imi pare rau:))) din cele mai exclusiviste grupuri din facultate. De fapt, am fost luat in probe pe 21 mai, de Sf. Costi. Este vorba de grupul BRBOENE. Probele pe care a trebuit sa le dau prefer sa le las ingropate in negura vremii. Tortura e putin spus.:))

Insa de atunci am ramas legat de ele intr-un mod sau altul, si pot spune ca sunt fantastice, geniale, extraordinare, suprarealiste, dubioase, TOT! Si daca din liceu am ramas cu o singura prietena, la fel, cu ele stiu ca o sa ma conversez si la 60 de ani. Eh, asta daca o sa mai traiasca – sunt mai mari ca mine;))

Si de ce m-am hotarat sa scriu despre ele inaintea incendiarului articol despre CUCUland, pe care il pregatesc de zor? De ce am dat prioritate acestui post? Pentru ca azi e ziua lu’ Onuk si deja observ un trend. Cand e un eveniment major precum acesta, si mai important, eveniment pe care l-am prins si anul trecut, incep sa am flashback-uri cu ce faceam 365 days ago. Carevasazica ziua Madamei Iulia a fost inainte de a merge la Pietrosicuta. Acolo, cunoscand-o mai bine pentru prima oara, i-am urat un intarziat “La Multi Ani!”. La Pietro eram cand a murit MJ. Cand am venit de acolo, a fost ziua Onukului, si asa mai departe. Si imi place ca anul asta reusesc sa “tes amintiri” la fel de placute cu ele si nu numai.

Si…sa imi ne traiasca…o mie de ani, ca faraonii. Ca merita!:D

Advertisements
23
Jun
10

End of an Era

Eu am nevoie de cateva zile inainte de a scrie despre ceva. Nu stiu daca asa fac toti, probabil ca nu. Deja am vazut cateva insemnari despre evenimentul ce tocmai a trecut. Ma refer la finalul facultatii, ma refer la un post pe care vreau sa il scriu de o saptamana. Cred ca as putea sa invoc o seama de motive pentru care am amanat. Insa sapand mai mult si mai mult, parca ajung la concluzia ca nici macar nevoia mea de a lasa cateva zile pentru a mi se sedimenta ideile nu se aplica acum.

Si atunci de ce am asteptat atat? Pentru ca sunt usor coplesit de ceea ce s-a intamplat. 15 ani de invatamant s-au terminat subit iar acum, nimeni nu imi va mai spune ce sa fac si cum sa fac pentru a trece in urmatorul an de scoala generala/liceu/facultate.

Sunt convins ca ma voi descurca foarte bine, si ca este doar o stare trecatoare, dar vai ce stare. Pentru ca sunt oarecum obligat sa ma gandesc la ce voi face in viitor. Si ar fi prima oara cand incerc sa fac asta.

Dar in fine, cateva vorbe despre FCRP, din punctul meu de vedere:

Nu am tratat cu mare seriozitate facultatea asta.

Adica, majoritatea se plangeau de note, profesori, cantina, sali… si poate ca si eu din cand in cand, dar atitudinea mea generala era una de nepasare. Singurul element pe care il luam in considerare erau colegii. Ei ma faceau sa vin la facultate, ei ma faceau sa trec fiecare examen…in fine, si orgoliul meu a avut o influenta masurabila.

Si am mai gasit o gramada de oameni ca mine, cu care m-am distrat si mi-am petrecut zilele studentiei cu zambetul pe buze.

Daca trebuie sa gasesc o fraza care sa imi caracterizeze perfect cei 3 ani de facultate:

De fiecare data cand incerc sa imi amintesc ceva ce are legatura cu FCRP, 10000 de alte amintiri navalesc si ma coplesesc. A fost ca un roller coaster foarte lung, pe care l-am parcurs in 3 ani. Asta daca imi permiteti cliseul.:))

Nu mai stiu ce sa mai scriu, se pare ca inconstient incerc sa ma insel ca nu s-a terminat, iar postul asta nu are absolut niciun sens. Dar s-a terminat si daca totul va merge bine, va invit in cativa ani la o bere in bar la mine:P

Merci Cora pentru gramada asta de amintiri!

14
Jun
10

Mixtape-ing

Cine oare mai are un casetofon prin casa pentru a aprecia un mixtape facut ca la carte? Recunosc ca si eu mi-am amintit de mixtapes de curand, vazand un episod din Lost. Si mi se pare un cadou atat de fain pe care sa il daruiesti cuiva. Ma gandeam cat de complexa e munca de a face un mixtape: Sa zicem ca il faci pentru o fata de care iti place. Trebuie sa te gandesti la o gramada de lucruri:

– pui melodii pe care le stie?

– pui melodiile tale preferate?

– pui melodiile ei preferate?

– daca pui si preferatele ei si preferatele tale, in ce ordine le aranjezi?

Si aici ai mai multe variante. Fiind o caseta, melodiile pe care le va asculta cel mai des sunt primele de pe cele doua fete. Pui o melodie de dansat? Sau pui o balada? Sau melodia pe care v-ati sarutat prima oara?

Eu ma gandesc asa…pui o melodie de dans – o preferata de-a ei pentru a o va face sa zambeasca, sa danseze singura in camera cat se gandeste la tine, iar dupa, o balada romantica – ceva ales de tine, cu versuri ce ii spun exact ce simti pentru ea.

Restul melodiilor o vor purta intr-o calatorie “down Memory Lane”.

Ultima melodie de pe fiecare parte trebuie sa fie ceva drag ei, sa asculte pana la sfarsit cu placere.

Ah, si regula principala a mixtape-urilor: Trebuie sa pui muzica din anii 80! (exceptiile sunt totusi acceptate)

Astea zic eu ca sunt regulile de baza pe care ni le-ar preda profesorii la scoala de mixtape-ing. Restul depinde de intuitie si o multime de sentimente pe care nu le poti interpreta folosind doar creierul.

E greu sa faci un mixtape fara un destinatar asa ca mixtape-ul meu este pentru voi toti si reprezinta melodii pe care le ascult cu placere de fiecare si pe care sper sa le apreciati si voi. Click pe caseta pentru a accesa sectiunea mixtape, pe care o voi actualiza relativ frecvent:)

Si cine vrea sa mai citeasca cate ceva despre “The lost art of mixtape-ing”, am gasit un articol foarte frumos, scris de Neil Chanch­lani aici. Enjoy!

09
Jun
10

Unde ma gasiti seara de seara…

…la vanatoare:))

08
Jun
10

William Foster

Jur ca nu imi propun sa imi scriu despre criminali in serie. Dar de fapt, ce il face pe William Foster din filmul Falling Down un criminal in serie? El se ducea acasa la familia lui, si a avut o zi proasta. Ok, poate ca trebuie sa mentionez ca era divortat de ceva vreme cu tot cu ordin de restrictie, avea probleme cu temperamentul si fusese dat afara de la slujba, unde proiecta rachete. Iar rezolvarea aleasa de el pentru aceste probleme? Vreo 6 crime si pagube substantiale aduse orasului LA.

Dar cine nu ar face la fel? Ok…reformulez, poate as face si eu la fel. Orasul ala pacatos, daca se sincronizeaza cum trebuie, poate sa aduca pe oricine la punctul de fierbere. Iar un om ca William, cu antecendente, nu va putea decat sa reactioneze intr-un mod extrem de violent. De fapt, a reactionat ca in visele voastre cele mai nebune. A inceput sa loveasca inapoi in orasul care i-a tras-o atata vreme, sa se razbune pe oamenii care il tratau zilnic cu o nesimtire si o prostie de neconceput.

De aceea imi imaginez ca nu e nevoie de un om atat de instabil pentru a se ajunge la o situatie similara. Tot ce ai nevoie este un numar de circumstante capabile sa incline balanta si putina nebunie. Astfel, un coreean speculant, o masina plina cu gang-bangeri, un redneck nazist, un sandwich facut in sila si cateva ambuteiaje pot face pe oricine sa isi piarda mintile. Dar unii mai deosebiti ajung criminali in serie.

Si poate ca ma mai atrage un lucru: William nu a incercat sa faca spectacol…nu vroia sa atraga atentia, vroia doar sa ajunga la ziua fetei sale. Iar piticii de pe creier…au venit la pachet.

Astfel Michael Douglas, in rolul lui William Foster a devenit un concurent serios la titlul de criminal bad-ass preferat al Maresalului X. Ah si melodia de jos e inspirata de film:)

Have nice day!

<object width=”448″ height=”55″><param name=”movie” value=”http://embed.trilulilu.ro/audio/DeathOnTheRoad/4c8cb04576e6e3.swf”></param><param name=”allowFullScreen” value=”true”></param><param name=”allowscriptaccess” value=”always”></param><param name=”FlashVars” value=”durataAudio=253&titluEmbed=Iron%20maiden%20-%20Man%20on%20the%20edge”></param><embed src=”http://embed.trilulilu.ro/audio/DeathOnTheRoad/4c8cb04576e6e3.swf&#8221; type=”application/x-shockwave-flash” allowscriptaccess=”always” allowfullscreen=”true” width=”448″ height=”55″ FlashVars=”durataAudio=253&titluEmbed=Iron%20maiden%20-%20Man%20on%20the%20edge”></embed></object><br /><a href=”http://www.trilulilu.ro/audio/Muzica&#8221; title=”Muzica”>Asculta mai multe audio Muzica</a>
03
Jun
10

My name is Bateman, Patrick Bateman

Ok, nu sunt asa de ciudat, si oricum, si stiti ca il prefer pe Javier Bardem dar totusi…acum cateva zile mi-a fost dat ochilor sa intalnesc o noua definitite a cuvantului “ciudat”. O definitie in cadrul careia ma identific, se pare.:D

Intrerup pentru o clipa sirul gandurilor pe care oricum nu le cunosc. Am inceput postul acesta cu o premiera: e prima data cand am un subiect in minte si incerc sa scriu pornind de la asta. Nu pot…de fapt, nu cred ca vreti nici voi sa pot.

Tu…eu vreau sa scriu despre ce imi vine in minte pe moment, fara sabloane si momentele subiectului.

Si voi scrie astfel:

De cateva saptamani ascult o melodie si desi am dat-o catorva prieteni, simt cum un oarecare pitic pe nume Diablo imi da cu pumnul in cap de fiecare data pentru ca ascult hip hop/rap/muzica romaneasca/grasu xxl…sau cum vreti voi sa ii spuneti. Astea sunt doar prejudecati, iar un criminal in serie de calibrul lui Bateman nu se incurca in prejudecati, nu-i asa?

Sa stii ca nu sunt adeptul: “shoot first and ask questions later”. Sunt calculat de obicei, uneori excesiv si deseori ratez oportunitati unice. Dar uneori scot capul din nisip (mama lui de cliseu) si TRAG(ce o sa ma injur pentru ca n-am gasit alt cuvant), la figurat, ignorand orice regula stabilita anterior de mine. Si asa cunosc oameni geniali.

Oamenii geniali pe care i-am cunoscut sunt putini si ii recunosc aproape imediat. De obicei pot sa vorbesc o gramada cu ei si atunci timpul se deformeaza astfel incat orele devin minute.

Imi place sa am oameni ca astia in jurul meu cum cred ca iti place si tie. Credeai ca am uitat ca vorbesc cu tine? Da, cu tine, care zambesti acolo in spate. Iti plac portocalele, nu? Stiam eu:P

Oh, and I do care;)

03
Jun
10

Baby storage

Am fost reticent dar m-am mutat intr-un final la wordpress. Din mai multe motive…dar in principal pentru ca ma plictiseam in seara asta.

Eh, si probabil ca asta ma va motiva sa scriu mai des, naiba stie, oricum, bine ai venit. Fa-te confortabil si…enjoy my mind! :)





Baga aici adresa de mail si primesti bucati de bebe cu portia, pan' te saturi!

Join 6 other followers

Tweetah

Error: Twitter did not respond. Please wait a few minutes and refresh this page.

Ce sustin

unkle_bob's Profile Page


%d bloggers like this: