We love boardgames!

Ca ne place sa jucam boardgames nu mai este de mult un secret.
Pentru mine initierea a fost facuta acum vreo 4 ani cu ceva ce practic nu este boardgame dar implica tot socializare fata in fata si tone de distractie. Este vorba de Magic. The Gathering – Un trading card game.
Nu era seara in care sa nu plec de nebun de acasa si sa ne strangem la prieteni acasa cu cartile noastre noastre pretioase, cu ture, instante si 20 la viata. Inca ma amuz cand, cu disperare, ma chinuiam sa imi conving parintii ca nu ma duc in cluburi sa beau si sa agat gagici. Eu de fapt mergeam la Cristi in bucatarie sa ma joc iar bautura exclusiva era Cola…mult prea multa Cola.
Acum vine lumea la noi acasa, la apartament unde inca avem cam putina mobila dar este folosita din plin ca suport pentru boardgames.
De cateva luni insa am descoperit ca nu doar noi suntem putin obsedati de jocuri. Am aflat ca exista boardgames si in afara apartamentului. Iar locul preferat pentru acestea sunt cafenelele. Acestea si-au facut stocul de Catane si Carcassonne-uri ce ne asteapta cuminte pe rafturi impreuna cu un ceai bun sau de ce nu, o bere.
Ei si cel mai mult ne-a placut de cei de la Seara de Boardgames ce organizeaza evenimente in Cafeneaua Bratianu.
Au jocuri faine, preturile sunt ok iar cei care il frecventeaza sunt dispusi intotdeauna sa ne arate un joc nou si sa ni-l explice, chiar daca instructiunile sunt redactate pe un manual de dimensiuni Harrypoteriene. Il noi il dibuim, si ne indragostim din nou.
Saptamana asta cei de la Seara de Boardgames au reusit sa ne incante iar cu un concurs de Catan care va avea loc chiar duminica aceasta.

Eu va incurajez sa va interesati de boardgames. Sunt sigur ca stiti de Monopoly, poate de Bunul Gospodar, Turist si de ce nu, Nu Te Supara, Frate!. Pe langa aceste clasice in viata mai sunt o multime de alte jocuri noi si geniale care va asteapta sa le descoperiti. Si mereu pastrati un loc la masa si pentru mine:)

A, si incercati macar din cand in cand sa va ghidati dupa motto-ul acesta: “ludo ergo sum”

Escape from the friendzone

Niciodata nu am inteles de ce fetele m-au etichetat ca un romantic. Cand eram in liceu uram asocierea asta. Un fel de friendzone in care eram asezat de toate cele de care imi placea. Pus la colt si delimitat cu banda de la Distrigaz. “Pericol de incendiu! Stati departe!” i-auzi! Poate ca aveau dreptate, cand ma indragosteam se ducea naiba orice altceva si inca eram prea tineri…poate.

Incetul cu incetul insa m-am obisnuit cu asta, am inceput sa ma identific cu o persoana romantica. Zilele in care incercam sa fiu altfel au apus iar eu am devenit ceea ce sunt eu acum.

Ati inteles de ce cred eu ca sunt romantic? Daca nu vreti sa ma credeti pe cuvant, culmea aveam pregatite cateva argumente (ce argumente, dragostea vine din suflet nu din creier?).

Sa incepem cu cea mai mare pasiune a mea, cea care in diferite forme m-a urmarit inca de cand eram mic si demontam totul prin  casa: mesteritul. Mereu am simtit nevoia sa creez lucruri, sa inteleg cum functioneaza. Nu totdeauna insa reuseam sa duc la capat ceea ce am inceput. Eram superficial, usor de distras, la un moment dat credeam ca am chiar ADHD!

Acum privind in urma si lasand in acelasi timp in aceeasi urma si problemele mele de concentrare, realizez problema: Nu aveam o muza! Insa de ceva vreme mi-am gasit-o si impreuna ne-am aventurat in cea mai mare lucrare a noastra. Transformarea un apartament invechit si inbacsit intr-un camin, al nostru.

Dar aceasta nu e singura dovada a inspiratiei mele izvorate din iubire, ah, nu! In ultimul an am creat o gramada de lucruri pentru ea:

Seminee

   

Dreamcatchere:

Studio de filmat origami

Am facut pana si Sushi:

Si mult, mult origami!

Ce incerc sa spun este ca personalitatea mea romantica ma impinge sa creez pentru ea, sa imi las mintea sa fie ocupata cu noi metode de a-i arata ca ma gandesc la ea:D

Totusi hai sa incheiem pe un ton mai putin romantic. Ma intreb de ce ne scindam noi, barbatii amuzanti si romantici, ba mai mult, barbatii buni de pe lumea asta? Cand ar trebui sa luptam impreuna impotriva celor anosti si fara sentimente? De fapt, de ce ne catalogati, nu toti avem ceva special? Acea licarire de…dar nu asta ar spune un romantic?

Case closed your honor!

Nu ca ar avea vreo insemnatate, tot ce am scris mai sus contine romantism autentic si nediluat, insa acest articol participa la concursul blogjuan.ro de la Danone asa ca daca ti-a placut, intra aici si voteaza-ma in sectiunea romanticilor!

…Gata? Mersi!:)

Codrule codrutule,

Ce mai faci dragutule?
Ia, eu fac ce fac de mult,
toamna gunoiu’ il adun!

Dar nu singur, ci alaturi de sutele de mii de alti romani inscrisi in Let’s Do It, Romania, cel mai mare proiect de responsabilizare sociala din tara noastra.
De ce imi e asa drag proiectul acesta?
Anul trecut prin decembrie trebuia sa ma decid asupra temei licentei dupa ce o amanasem in 2010. Dupa cateva saptamani de gandire m-am hotarat la ceva in legatura cu LDIR, pentru ca fusesem implicat in proiect si consideram ca va fi usor sa il analizez.
M-am inselat oarecum intrucat dupa cum s-a dovedit in saptamanile urmatoare, ce s-a intamplat pe 25 septembrie anul trecut a avut in spate zeci de mii de ore muncite de voluntarii LDIR iar pentru mine a fost o provocare sa inteleg rolul fiecaruia.
Eh, licenta s-a terminat cu bine iar Let’s Do It, Romania a devenit si mai important in viata mea.
Anul acesta am aflat ce inseamna sa fii angajat de la 9 la 5 iar rolul meu in proiect s-a diminuat insa azi la prezentarea mea oficiala in fata celor 250 de angajati m-am simtit mandru cand s-a spus:
“El e Alexandru Mares, a absolvit SNSPA si inainte de a lucra aici a fost voluntar in LET’S DO IT, ROMANIA”:)
Eu ma duc sambata la curatenie, e o certitudine, si ma voi duce de fiecare data cand va fi nevoie de mine!
Tu?

Anne Frank Hause

De cand am ajuns ieri dimineata in Amsterdam am vrut sa scriu despre ce mi-a placut si ce nu. Despre cum orasul e plin de gunoaie, in canal plutesc sticle si ambalaje iar biciclete ruginesc legate de toate gardurile, depasind probabil de mult in viata pe proprietarii acestora. Mi-a placut insa la nebunie arhitectura orasului, fie ca e vorba despre casele traditionale, inguste, canalele sau planul urbanistic in general. As avea mult mai multe de povestit dar precum ieri cu hotelul Posthoorn, azi un alt episod m-a impresionat incredibil.

Este vorba de casa Annei Frank despre care sincer, in afara ca a fost o victima a Holocaustului, nu stiam absolut nimic. La insistentele mamei mele dupa doua muzee vizitate astazi am decis sa vedem si acest obiectiv turistic. Coada era medie; cam jumatate din cea de la Madame Tusseaud dar mai mare decat celelalt cozi din Amsterdam. Am asteptat cuminti si am platit cei 8 euro pentru intrare. Mentionez ca acest muzeu era cuprins in intregime in 2 case inguste, tipic olandeze – casa unde a locuit Anna si familia sa precum si casa prin care se facea accesul in podul pe care acestia il ocupau.

Tot ce vreti sa stiti despre Anna Frank puteti sa aflati de aici desigur. Totusi ce vreau sa mentionez eu pe scurt este ca Anna s-a mutat impreuna cu parintii sai si sora – Margot in Olanda la 4 ani in 1933. In 1940, odata cu ocuparea Olandei de catre Germania precum si a politicii antisemite practicate de acestia. Tatal Annei a decis atunci ca intreaga familie sa se ascunda in etajul superior al locuitei acestora din Amsterdam. Acesta si-a continuat afacerile cu mirodenii prin intermediul celor ce i-au ajutat sa se ascunda. Timp de 4 ani acestia au locuit in secret total in doua camere micute cu geamurile innegrite, vorbind in soapta si pasind cu grija pana in 1944 cand au fost descoperiti si dusi in lagarele de concentrare. Din cei 8 locatari ai podului secret – familia Frank si o alta familie, doar tatal, Otto Frank a supravietuit razboiului. Cele doua fete, Anne si Margot au murit cu cateva saptamani inainte de venirea trupelor Aliate in lagarul Bergen Belsen unde erau tinute.

La revenirea lui Otto Frank in podul secret unde familia sa s-a ascuns timp de 4 ani acesta a a descoperit jurnalul Annei Frank. Nenumarate foi scrise si rescrise de Anna zi de zi toti acei ani, ilustrand momentele petrecute de familia Frank precum si gandurile sale cele mai intime. Am spus scrise si rescrise intrucat auzind prin perete la radioul vecinilor ca guvernul Olandez ii incurajaza pe cetateni sa pastreze toate jurnalele scrise in timpul ocuparii ea a rescris tot jurnalul ei. Am avut ocazia sa citesc cateva din ideile scrise in acea carte iar, in total acord cu tatal ei, intr-un interviu dat de acesta in 1970, este incredibil ce gandire matura avea Anna pentru varsta ei iar in urma citirii intregii sale opere el a spus ca nu cunostea nici macar o farama din sentimentele pe care aceasta  traia. Mi se pare incredibil avand in vedere ca acestia au locuit 4 ani impreuna in aceleasi 2 camere micute fara lumina de la soare sau divertisment.

Ce m-a impresionat in acest tur nu este neaaparat cladirea desi intrand prima oara in camerele familiei Frank mi-a provocat o furnicatura pe sira spinarii si o stare de apasare enorma. Ce m-a cucerit cu adevarat si era sa ma faca sa scap cateva lacrimi la final este modul in care este spusa povestea. Ganduri din jurnal extrase si scrise pe peretii locuintei, imagini cu Anna, un copil zambaret si cu o inteligenta ce se citea fara dubiu pe fata dar si filmulete scurte cu interviuri sau bucatele din istoria familiei Frank.

Ce mi-a placut e ca pe tot parcursul turului m-am intrebat de Margot, sora Annei. Era mai mare si peste tot auzeam ca era foarte studioasa si cuminte. Anna tot scria ca este mandra de sora ei mai mare deoarece era mai desteapta si avea rezultate excelente la scoala. Eh, ultima camera mi-a raspuns si la aceasta intrebare: Desi Anna este celebra datorita cartii Jurnalul Annei Frank publicate in 1947 de catre tatal ei, Margot a trebuit si ea sa indure aceleasi conditii de trai. Din cateva interviuri cu foste colege ale lui Margot din generala am aflat ca si aceasta tinea un jurnal. Din pacate acesta nu a fost gasit niciodata…

Posthoorn Hotel

Acum vreo luna ma uitam cu mama mea pe booking.com in speranta gasiri unui hotel acceptabil ca pret in Amsterdam pentru sejurul pe care il pregateam. Jucandu-ne cu filtrele am dat peste hotelul Posthoorn iar pozele, pretul si amplasamentul sau central ne-a convins sa ne petrecem acolo cele trei zile de vacanta din mai. Astazi, pe la ora 10, am ajuns in Amsterdam obositi si infometati dupa o dimineata inceputa la ora 3.30 cu alarma frenetica a telefonului si zborul de 3 ore Otopeni-Schiphol. Prevazator, ieri seara am recapitulat ruta pe care urma sa o parcurgem astazi pana la hotel astfel incat gasirea sa s-a dovedit o nimica toata.

Inca de la prima vedere cladirea ce ne va adaposti zilele acestea mi-a atras atentia prin stema afisata deasupra usii de la intrare.

Intrucat ajunsesem mult prea devreme iar camera nu era gata pentru inca 4 ore ne-am decis sa lasam bagajele si sa dam o tura de incalzire de-a lungul strazilor si canalelor din Amsterdam. La intoarcere am descoperit bagajele noastre deja carate intr-o camera minunata cu mini-bucatarie, mobila de la IKEA si balconas tocmai perfect pentru a va scrie aceste randuri.

Si cat ne povestea domnul Francois, patronul hotelului, despre regulile de conduita si cele-cele aud ceva cu un potential interesant: “would you like to hear about the building’s history?” “why not” zic eu.

Si acum ca am aflat sa va impartasesc si voua:

Casa a fost construita in 1550 ca oficiu postal, de unde vine si numele ei “Posthoorn”. In 1687, intrucat  catolicismul era interzis in favoarea protestantismului camera din care va scriu eu acum a servit rol de biserica ilicita dupa modelul multor altora din acea epoca. Mai tarziu, ca recunoastere a importantei pe care aceasta casa a avut-o pentru populatia de confesiune catolica din Amsterdam, o biserica impunatoare a fost ridicata in apropiere fiind denumita deasemenea Posthoorn.

In plus, se spune ca de undeva din aceasta camera se afla intrarea spre un tunel secret ce ii ajuta pe enoriasi sa fuga de politie in cazul unei razii. Celalalt capat al tunelului duce, conform legendei, in barul de vizavi. La noapte ma apuc sa sap:D

Totul e minunat

Vorbeam cam acum un an despre ce te motiveaza sa scrii articole personale pe un blog. Personale in sensul ca nu le scrii pentru a fi citite ci pentru a de descarca de unele sentimente care te incearca. Spuneam in articolul respectiv ca atunci cand esti fericit nu prea iti arde te intrerupi si sa o spui pe blog, preferi sa iesi in oras, sa fii cu persoana iubita, sa lucrezi – totul cu un mare zambet pe fata. Atunci cand esti trist insa, vrei sa te descarci, sa expui toata problema pe un ecran de calculator pentru ca mai apoi sa o citesti si sa incerci sa o rezolvi paragraf cu paragraf. Sau uneori nu vrei sa o rezolvi, anul trecut cand scriam despre asta eram intr-o stare de depresie care in mintea mea ar fi putut sa mai dureze pana la adanci batraneti.

Acum revin cu o alta perspectiva, cea a Maresalului fericit, zambaret si cu pofta de a face lucruri marete. Un individ care desi mai are si pase proaste, le intelege si nu se lasa doborat de niste adieri primavaratice. Pentru ca sunt si ele importante si iti aduc aminte ca desi dardai putin de frig cand bate alizeul, soarele continua sa radieze caldura si sa iti incalzeasca sufletul si de ce nu picioarele.

Sa vin si cu dovada: http://www.traiestezambind.ro/ un site despre care ar spune romglezul ca “mi-a intors my frown upside down” sau cum o spun eu “mi-o dat un sentiment tare, tare fain in stomac”!

Mai ales aceasta poveste venita dupa o noapte cam tulburata de cosmaruri. Ce mai, m-a intors 180 de grade si ma face sa folosesc un emoticon :D

Concluzia mea este ca orice sentiment, atata timp cat este puternic si rezoneaza cu tine te va indemna sa il asterni pe blog si sa o faci cu un mare zambet (oarecum tamp) pe fata. Pentru mine a insemnat trecerea peste o pauza de 2 saptamani de la ultima scriitura. Sunt optimist ca va insemna si mai multe posturi viitoare precum si intrarea cu FORTA in cel mai minunat proiect alaturi de cea mai draga persoana!

Am si melodie. Mi-a venit atat de natural in minte dupa citirea acelor povestiri, va recomand sa faceti la fel, daca vreti sa zambiti ca mine. Sau na, poate sunt prea superficial azi, sunt probleme mai mari in lume azi, nu? Nu imi pasa. Nu azi!

Doar uite-te in ochii lu’ pustiulache asta! Aveam caseta cand eram mic si nu puteam sa nu zambesc cand ascultam Timpuri Noi si ma uitam la coperta!

La Brasov, in canyon

Unde am fost weekendul asta? La Brasov, normal, cu toata crema blogosferei romanesti! Pe Strada Vasile Alecsandri numarul 37 a avut loc prima editie CanyonSportMeet. Si ce spectacol a fost: Fotbal, bere, apa de Zalau si Ando’s…bogatie!:D

Inca de la plecare am facut cunostinta cu Flavia care urma sa calatoreasca alaturi de Oana si Cezar cu mine catre Brasov. Am avut un drum cat se poate de placut cu Lou Bega si Travka in boxe iar cat ai zice “UUURBAAN VIOLEEENT!” am ajuns in Die Stube (dupa o scurta vizita la Ando’s). Acolo mi-a facut cu ochiul berea la cizma de 2 litri insa m-am abtinut sa devin intim cu ea intrucat urma sa conduc la intoarcere spre hotel. Am revazut o gramada de oameni faini cunoscuti la WinterTweetMeet-ul organizat de catre DrinkTeamRO in iarna si tot acolo am cunoscut o gramada noua de oameni simpatici. In plus tin sa spun ca am crescut vreo 1-2 cm in inaltime auzind cum lumea ma striga Maresalul:D

Tot vineri seara am revazut si ForSale – un bar foarte dragut plin de coji de alune pe jos si carti de vizita pe tavan.

Tin sa mentionez ca lipsa de pofta a Oanei pentru alcool combinata cu setea mea fabuloasa au insemnat ca pe drumul de intoarcere la hotel, Cezar si Yoncy au luat parte la al 5-lea drum facut de Oana in postura de sofer. Si a condus excelent:P

Sambata a avut loc evenimentul CanyonSportMeet ce a inceput la ora 2 PM si s-a terminat tarziu in noapte. Castigatoare a fost echipa Clujul Poarta Ancada iar baietii merita un follo’:))

Lista tuturor jucatorilor o gasesti aici

Ii felicit pe organizatori pentru terenul care arata foarte misto insa ii hulesc pe patronii terenului pentru frigul din sala. Ce sa mai spun de meciuri? Am tipat, am baut, am vazut fotbal de calitate…mi-a placut tare mult si abia astept sa ma urc in masina catre a doua editie. Demn de mentionat este ca intre semifinale si finala, baietii au iesit de pe teren pentru a le face loc unor echipe care poate nu au demonstrat acelasi talent fotbalistic, insa au dat dovata de curaj si determinare cat toate celelalte formatii la un loc. Este vorba desigur de meciul demonstrativ dintre fete unde a jucat si Oana. Pot spune ca desi ma asteptam sa urmaresc acest meci relaxat, cu o bere in mana, pe la jumatatea primei reprize devenisem cam inflacarat strigand indicatii de pe margine:))

Incheierea acestui meci a fost urmata de finalele (mica si mare) iar dupa o festivitate de premiere cu multe deodorante si oameni inghetati de frig ne-am intreptat catre Brick’s, locul unde echipele, impreuna cu sustinatorii lor veniti din toata tara s-au pus la masa si au sarbatorit. Acolo ne-am jucat pe Nintendo Wii, am baut apa de Zalau aka. Cola aka. Tuica Libre, am vazut juma’ de ora din Die Hard 2 intr-un moment de slabiciune, am povestit si m-am distrat. Culmea, spre sfarsit am auzit pe cineva spunand: “ce facem ca nu putem sa bem toata tuica asta?”:)) Incet dar sigur toti am ajuns spre camerele noastre si am pornit catre vise care mai de care.

Trezirea a venit putin dupa ora 11 AM la pachet cu supa crema de ciuperci si sarmalute in foi de varza la Ceasu’ Rau.  Dupa o multime de glume cu Foursquare si dupa ce am dat noroc cu peste 30 de oameni  am plecat spre Bucuresti, pe o ninsoare deasa-deasa. Abia mai astept evenimente de genul asta pentru ca cei care participa de obicei – acea crema a blogosferei de care vorbea Cezar – fac cu adevarat placuta orice iesire, indiferent de destinatie sau scop!

Recession

In seara asta mi-am dat seama ca nu stiu cum a iesit America din Marea Depresiune. Asa ca am inceput sa caut. Hai  sa va povestesc si voua.

Marea depresiune nu s-a limitat la granitele Statelor Unite dar de acolo a pornit. Pe 29 octombrie 1929 s-a intamplat Marele Crah Financiar de pe Wall Street sau Black Tuesday. Pentru America a insemnat initial scaderea valorii actiunilor la bursa si de acolo, somaj ridicat, inflatie, supraproductie. La scurt timp aceasta criza a inghitit toate tarile lumii, mai ales cele bazate pe industria grea. Semnele de revenire au inceput sa apara la mijlocul anilor ’30 iar in unele tari abia odata cu inceperea celul de-al doilea razboi mondial.

Am vazut toti destule filme ilustrand perioada aceea, uite unul scurt:

Insa cum a iesit SUA din aceasta criza ce devenise de proportii mondiale? Ce legatura are inceputul unui razboi cu iesirea dintr-o criza economica adanca?

Unii cercetatori spun ca intrarea in razboi a implicat angajarea unui numar foarte mare de oameni in industria militara. Cercetarile in tehnologia razboiului au dus cu sine la inovatii si in domeniul civil. In liceu am invatat ca atuul Americii este ca fondurile numeroase investite in tehnologia militara duc la inventii ce apoi sunt utilizate si in celelalte sectoare.

Programele “New Deal” puse in practica in timpul primului mandat al lui Frank Delano Roosevelt au fost mecanismul folosit de catre congresul american pentru a restabiliza tara. Aceste programe urmareau trei obiective denumite de istorici cele trei R-uri: Relief, recovery si reform. Relief for the unemployed and poor; recovery of the economy to normal levels; and reform of the financial system to prevent a repeat depression. E prea frumos spus pentru a mai traduce.

Astfel au fost create organe de reglementare precum Federal Deposit Insurance Corporation, Federal Crop Insurance Corporation, Federal Housing Administration sau Tennessee Valley Authority.

In fine, ideea e ca au scapat prin reglementari, prin programe, prin regulamente etc.

Eu m-am lamurit:P

Noapte buna

American dream

Bai, voi ati auzit ce se intampla in America…

Recunosc, nu am cules informatii decat dintr-o sursa: The Daily Show care e mai mult o emisiune de divertisment. Am si zis sa incerc sa nu imi fac o opinie doar din sursa asta. The Daily Show a favorizat mereu Partidul Democrat si na…fara sa o iau in serios, m-am amuzat, ca in suflet sunt si eu mai liberal.

Dar nu cred ca am de ce sa ma mai scuz.

Contextul este urmatorul:

In putina vreme se va alege un nou congres american. In perioada de tranzitie mai nicio lege nu este trecuta de congres – se numeste Lame Duck Session si se intampla atunci cand reprezentantii democrati si republicani nu se inteleg asupra unor legi. De data asta legea in discutie implica reducerea taxelor ridicate impuse pentru iesirea din criza in timpul administratiei Obama. De fapt – e normal, fiecare partid isi sustine ideologia.

Deja democratii, la fel ca si cu Affordable Health Care for America Act, au facut concesiuni si au acceptat reducerea taxelor pentru cei ce castiga mai putin de 200 000$ pe an. Pare ok, nu?

O concesiune asa de mare trebuie sa aiba ca justificare o lege a Democratilor pe care doresc cu ardoare sa treaca. Ce sa fie?

Zedroga Bill denumita dupa James Zedroga, un politist din New York ce a murit in urma complicatiilor cauzate de expunerea la substante toxice in timpul actiunii de salvare a celor afectati de atacurile de la World Trade Center. O lege ce asigura un fond de ~8 milioane de dolari pentru plata tratamentelor necesare celor ce au ajutat la inlaturarea daramaturilor si excavarea cadavrelor din 11 septembrie. Politisti, pompieri…

Si ce fac republicanii? De 2 luni si jumatate refuza sa treaca aceasta lege – pana nu va fi trecuta legea taxelor…fara concesiuni din partea lor.

Repet, stiu ca John Stewart e subiectiv si ca poate lucrurile nu stau exact asa…dar ce oameni sunt aia care folosesc drept parghie de negociere sanatatea unor eroi? Pe mine ma enerveaza rau de tot chestia asta si am vrut sa o impartasesc.

Mai ales pentru ca aceiasi republicani au folosit 911 pentru a justifica decizii precum intrarea in razboi razboaie

In America posturile partizane republicane se fac ca ploua si nu discuta acest subiect, in schimb Al Jazera a dedicat 22 de minute acestei stiri:|

Urat…

ps, cand sa public articolul mi-a disparut juma’ din el…uite, pana si in romana ma cenzureaza astia:P (glumesc)

Licence and registration, please!

Uite care e treaba, trebuie sa imi fac licenta.

Ca orice student care a trecut prin examene si lucrari de predat, stiu ca voi avea nevoie de:

– ciocolata

– cola

– tigari

Sunt nebun pentru ca m-am gandit ca ma voi lasa de fumat in perioada asta, pachetele se vor fuma singure, n-am de ce sa ma mint.

tema licentei? Ceva cu retele sociale si promovarea brandurilor online.

Pai daca tema mea se bazeaza pe ideea de comunicare bidirectionala si dialog deschis, de ce sa nu o scriu aici pe blog, unde sa puteti sa o cititi si voi si sa imi spuneti cum va pare?

Asa ca am creat pagina asta unde voi scrie si modifica fiecare idee.

Urati-mi bafta:)

Sper sa nu ascult prea des melodia asta, desi mi se pare potrivita